Month: May, 2010
Borszék
May 26, 2010
Borsec este un oraş situat în judeţul Harghita, România. Are o populaţie de 2.864 locuitori, cu o majoritate de etnici maghiari.
Este o veche staţiune, deschisă tot timpul anului, cu numeroase izvoare de ape minerale carbo-gazoase, sau conţinând calciu și magneziu.
Apele minerale mai sus amintite au primit medalia Târgului International de la Viena (1873), medalia de argint si Diploma de Onoare la expozițiile organizate in 1876 la Berlin si respectiv, Trieste, Diploma de Onoare a Expoziţiei de la Paris (1878).
Izvoarele 3, 5, 6 şi 10, de asemenea Vilele 51, 53, 56, 50, Vila 120, 13 şi 14, centrala electrică și Vila Kaláka sunt declarate ca monumente arhitecturale.
Potrivit legendelor care circulă în zonă, primul izvor de la Borsec a fost descoperit de un păstor care s-a vindecat de ulcer, după ce a băut din apa acestuia. Pe la 1594, spun documentele vremii, apa minerală de aici era transportată pentru îmbăieri la curtea lui Sigismund Bathory în Alba Iulia. Bazele Borsecului de mai târziu încep să se pună, însă, abia pe la 1804, când doi austrieci de la Viena, Günther Balint şi Anton Zimmethausen, concesionează terenurile Borsecului, până atunci aflate în proprietatea a două comune harghitene, Ditrău şi Lazărea, şi pun bazele unei fabrici de îmbuteliere a apei minerale. Treptat, aristocrații vremii încep să-şi construiască vile de vacanță în Borsec, iar în scurt timp localitatea se transformă într-un stabiliment de lux al Imperiului Austro-Ungar.
Autoritățile române însă, au ucis un blazon al României – stațiunea Borsec.
Minute bune s-a rugat de mine o doamnă, sa nu mai intru în clădirile ruinate, pentru că există pericolul sa-mi cadă un tavan în cap. Am ascultat-o pană la urmă, după ce am constatat că nu aveam nici un motiv sa le vizitez pe toate. Erau aproape identice în interior, iar imaginile mă duc cu gîndul la locurile părăsite în fugă în urma accidentului nuclear de la Cernobîl. Doar că aici încă mai mișună pe stradă bătrînii ,condamnați să-și petreacă restul zilelor printre dărăpănăturile blestemate, și puținii turiști, printre care mă aflam și eu. Oare cum ar fi arătat stațiunea în Elveția sau în Austria? Din păcate nu avem cum sa aflăm, pentru că nu există ape minerale de o asemenea calitate acolo. Nu-mi vine în minte decît celebra expresie, din ce în ce mai des auzită în ultima vreme: Avem o țară frumoasă, păcat că-i locuită.
Autorităţile române au ucis un blazon al României – staţiunea Borsec.
Potrivit legendelor care circulă în zonă, primul izvor de la Borsec a fost descoperit de un păstor care s-a vindecat de ulcer, după ce a băut din apa acestuia. Pe la 1594, spun documentele vremii, apa minerală de aici era transportată pentru îmbăieri la curtea lui Sigismund Bathory în Alba Iulia. Bazele Borsecului de mai târziu încep să se pună, însă, abia pe la 1804, când doi austrieci de la Viena, Günther Balint şi Anton Zimmethausen, concesionează terenurile Borsecului, până atunci aflate în proprietatea a două comune harghitene, Ditrău şi Lazărea, şi pun bazele unei fabrici de îmbuteliere a apei minerale. Treptat, aristocraţii vremii încep să-şi construiască vile de vacanţă în Borsec, iar în scurt timp localitatea se transformă într-un stabiliment de lux al Imperiului Austro-Ungar. Vechile clădiri, unele încă în picioare şi astăzi, păstrează ceva din farmecul arhitecturii de odinioară.
Minute bune s-a rugat de mine o doamna, sa nu mai intru in clădirile ruinate, pentru ca exista pericolul sa-mi cada un tavan in cap. Am ascultat-o pană la urmă, după ce am constatat că nu aveam nici un motiv sa le vizitez pe toate. Erau aproape identice in interior iar imaginile mă duc cu gândul la locurile părăsite in fugă de oameni in urma accidentului nuclear de la Cernobîl. Doar ca aici încă mai mișună pe stradă bătrânii ,condamnați să-si petreacă restul zilelor printre dărăpănăturile blestemate, și puținii turiști, printre care mă aflam si eu. Oare cum ar fi arătat stațiunea in Elveția sau in Austria? Din păcate nu avem cum sa aflăm, pentru că nu există ape minerale de o asemenea calitate acolo. Nu-mi vine in minte decât celebra expresie, din ce in ce mai des auzită în ultima vreme: Avem o țară frumoasă, păcat că-i locuită
Biserica Învierii din Sankt Petersburg
May 16, 2010
Biserica Învierii lui Hristos cunoscuta sub denumirea de “The Church of the Savior on Spilled Blood” este una din marile biserici ortodoxe din Rusia – Sankt Petersburg. Biserica mai este cunoscută și cu numele de Catedrala Învierii lui Hristos – numele ei oficial. Numele acesteia face referire la sîngele lui Alexander II al Rusiei, care a fost asasinat, în acel loc la data de 13 martie 1881.
Ridicarea măreței biserici a început în anul 1883, sub țarul Alexandru III, ca un omagiu adus în amintirea tatălui sau. Lucrările au mers lent, fiind terminate abia în anul 1907, în timpul domniei lui Nicolae II.
Biserica este situată într-un loc deschis, ocupînd unul din malurile canalului Griboedov, care străbate orașul Sankt Petersburg.
Dar cu adevărat senzațional este faptul că mi-am petrecut juma’ de duminică, încercînd (cu succes) să scot zecile de cabluri electrice din imagine. Asta în timp ce toată lumea bună e la concert la ACDC. Doamne ajută!































2 Comments
Cum adica “pacat ca-i locuita”? Cine locuieste in acele zone? (intreb retoric, bineinteles)
Ce fac consiliile alea locale? Cum sprijina initiativele private? Dar primaria? Cat “ciu-ciu” primeste oricine ar vrea sa faca ceva acolo daca nu cotizeaza la partid sau la bunastarea privata a autoritatilor locale?
Mda, cred ca avem mai multe in comun decat ne-am fi asteptat…
[...] a unor merite reconoscute in toata Europa, statiunea balneo-climaterica Borsec arata astazi asa. Mare pacat. Tweet Publicat de Raluca Alexe (Account Manager) Filed under: Povesti de branduri [...]