Borsec este un oraş situat în judeţul Harghita, România. Are o populaţie de 2.864 locuitori, cu o majoritate de etnici maghiari.

Este o veche staţiune, deschisă tot timpul anului, cu numeroase izvoare de ape minerale carbo-gazoase, sau conţinând calciu și magneziu.

Apele minerale mai sus amintite au primit medalia Târgului International de la Viena (1873), medalia de argint si Diploma de Onoare la expozițiile organizate in 1876 la Berlin si respectiv, Trieste, Diploma de Onoare a Expoziţiei de la Paris (1878).

Izvoarele 3, 5, 6 şi 10, de asemenea Vilele 51, 53, 56, 50, Vila 120, 13 şi 14, centrala electrică și Vila Kaláka sunt declarate ca monumente arhitecturale.

Potrivit legendelor care circulă în zonă, primul izvor de la Borsec a fost descoperit de un păstor care s-a vindecat de ulcer, după ce a băut din apa acestuia. Pe la 1594, spun documentele vremii, apa minerală de aici era transportată pentru îmbăieri la curtea lui Sigismund Bathory în Alba Iulia. Bazele Borsecului de mai târziu încep să se pună, însă, abia pe la 1804, când doi austrieci de la Viena, Günther Balint şi Anton Zimmethausen, concesionează terenurile Borsecului, până atunci aflate în proprietatea a două comune harghitene, Ditrău şi Lazărea, şi pun bazele unei fabrici de îmbuteliere a apei minerale. Treptat, aristocrații vremii încep să-şi construiască vile de vacanță în Borsec, iar în scurt timp localitatea se transformă într-un stabiliment de lux al Imperiului Austro-Ungar.

Autoritățile române însă, au ucis un blazon al României – stațiunea Borsec.

Minute bune s-a rugat de mine o doamnă, sa nu mai intru în clădirile ruinate, pentru că există pericolul sa-mi cadă un tavan în cap. Am ascultat-o pană la urmă, după ce am constatat că nu aveam nici un motiv sa le vizitez pe toate. Erau aproape identice în interior, iar imaginile mă duc cu gîndul la  locurile părăsite în fugă în urma accidentului nuclear de la Cernobîl. Doar că aici încă mai mișună pe stradă bătrînii ,condamnați să-și petreacă restul zilelor printre dărăpănăturile blestemate, și puținii turiști, printre care mă aflam și eu. Oare cum ar fi arătat  stațiunea în Elveția sau în Austria? Din păcate nu avem cum sa aflăm, pentru că nu există ape minerale de o asemenea calitate acolo. Nu-mi vine în minte decît celebra expresie, din ce în ce mai des auzită în ultima vreme: Avem o țară frumoasă, păcat că-i locuită.