Month: July, 2010
Eseu despre fumat
July 30, 2010
O altă pasiune de-a mea, mai discretă ce-i drept este fumatul. Și nu mă refer la țigări, pe care astăzi le detest. Am început să fumez în liceu, pentru ca toată lumea bună fuma. Ce rost ar mai fi avut pauzele, dacă nu te-ai fi otrăvit cu o țigară? Sau două, în pauza mare. Apoi țigările mi-au ținut companie pe perioada facultății, și mă scăpau de o parte substanțială a bugetului meu lunar. În urma cu vreo 5 ani, intr-o zi importantă pentru mine, (de ziua mea), am hotărât: de mâine nu mai fumez. Și am și câștigat acel pariu cu mine însumi, și nu am mai pus țigara în gură de atunci.
De vreun an însă, dintr-un motiv pe care nu mi-l explic încă, am început să studiez arta fumatului unei pipe. Există zeci de feluri de pipe, diferite după formă și materialul folosit. Și mai multe feluri de filtre, iar de tutunuri nu mai discutăm. Poți pierde cu ușurință o noapte pe internet, citind reviewuri despre tabacuri pe care nici nu le vei vedea vreodată.
Probabil e un început de middle age chrisis 
. Oricum, nimic nu se compară cu o pipă fumată seara, în balcon după o zi lungă și grea. Acompaniată de băutura potrivita e și mai bună.
Pipa este văzută drept un hobby aristocratic și, într-un fel, pe bună dreptate: se fumează în tihnă, presupune crearea unui moment de relaxare, de căutare a inspirației. O pipă nu se fumează rapid, ca o țigară ordinară, între două autobuze sau în pauza de cafea de la balconul multinaționalei.
Fumatul de pipă îndeamnă la rațiune și meditație, la jocuri ale minții . Însuși marele Sherlock Holmes ar fi fost ciung, dacă nu ar fi tras din pipă în fața șemineului, cu gândul la planurile și conspirațiile diabolicului profesor Moriarty.
Despre pipele mele, și despre trabucuri o să mai postez și în viitor.
Musafirii nepoftiți
July 19, 2010
Cu ceva vreme în urmă, trăiam condamnat la o curățenie exemplară. Mai ceva ca într-o sală de operație. Asta pentru că orice firmitură scăpată pe jos se transforma aproape instantaneu într-un veritabil mușuroi de furnici. O simbioză perfectă intre Homo Sapiens și Formicoidae Myrmecia Gulosa (sper ca nu am greșit vo’ încrengătura ceva). Iar relația mea cu aceste creaturi, a cunoscut ca orice relație, urcușuri și coborâșuri. La început ele erau sfioase și rușinoase, nu apăreau în amiaza mare, iar eu prietena mea era foarte atentă să nu cadă pe jos vreo fărâmă de ceva, vreo coajă de mezel, sau sa nu-mi curgă borșul din lingura. Zile și săptămâni au trecut, iar furnicilor le mergea din ce în ce mai bine, sporindu-le numărul. Iar noi ( eu și furnicile) ne înțelegeam din ce în ce mai bine. A urmat apoi perioada în care am început să avem încredere unii în ceilalți. Ele umblau dezbrăcate prin toată casa (chiar și în dormitor au ajuns), iar eu nu ma mai oboseam să le urmăresc. Apoi au urmat firește, primele disensiuni. Neatent, într-o seară, nevăzându-le la masă, am luat pe talpă vreo 25 27. Ele s-au obrăznicit de tot apoi. Nu mai comunicam. Ne vedeam fiecare de viețile noastre.
Am simțit ca trebuie să acționez cu curaj, și să fac primul pas. Era clar ca nu mai încăpeam toți în aceiași casă. Am cumpărat bunăoară o cutie cu un praf alb, asemănător cu faina, despre care vânzătorul se jurase ca acționează eficient. Voiam să fie scurt și fără durere. Iar ele parcă, voiau același lucru, fapt care mi-a ușurat misiunea.
În prima zi, furnicile, mobilizate exemplar (poate și cu asistența tehnică de la vecinu, care suferă de aceiași simbioză), au ieșit încolonate și au devorat toată otrava aruncată de mine prin casă. Ce nu ai putut mânca pe loc, au cărat, așa cum le-au învățat mamele și bunicile lor, spre mușuroi (Dracu știe unde o mai fi și ăla). Nu mi-a mai rămas decât cea de pe tălpi, care-și pierduse probabil din calitate (sau poate invers, era mult mai mortală).
Apoi am trecut prin unul din acele momente când simți că trebuie să te destăinui unui prieten. Era clar că am nevoie de ajutor. Lucru pe care l-am și făcut, iar după vreo 2-3 zile am primit asistență profesionistă. A venit cineva cu o pompa, și mi-a stropit toată casa. Nu ne-am mai văzut de-atunci.
Deși o sa par lipsit de sensibilitate, trebuie să recunosc că nu le simt încă lipsa. Poate e și vina lor, pentru ca au exagerat. De fapt, amândoi am greșit.
Dar, cine nu trece prin asta…..?
Hachikō
July 17, 2010
Un maidanez adoptat de maică-mea. Botezat de Țuți, prietena mea. Inspirată din filmul cu același nume (Hachiko nu Țuți), care ne-a înduioșat pe amândoi. Film făcut după o poveste adevărată. Film pe care-l recomand cu căldură.
11 Comments
[...] 30.07.2010 in Pipari Mircea Fechet este un blogger pasionat de fotografie care apreciaza in momentele de relaxare o pipa sau un trabuc bun: “O altă pasiune de-a mea, mai discretă ce-i drept este fumatul. Și nu mă refer la țigări, pe care astăzi le detest. Am început să fumez în liceu, pentru ca toată lumea bună fuma. Ce rost ar mai fi avut pauzele, dacă nu te-ai fi otrăvit cu o țigară? Sau două, în pauza mare. Apoi țigările mi-au ținut companie pe perioada facultății, și mă scăpau de o parte substanțială a bugetului meu lunar. În urma cu vreo 5 ani, intr-o zi importantă pentru mine, (de ziua mea), am hotărât: de mâine nu mai fumez. Și am și câștigat acel pariu cu mine însumi, și nu am mai pus țigara în gură de atunci.” cititi tot articolul… [...]
Bine ai venit in zona afficionado! Frumoase fotografii (si cele de pe vechiul blog cu trabucuri)!
Asteptam si urmatoarele articole pe aceasta tema
Multumesc pentru apreciere!
Foarte tare articolul. De poze nici nu mai spun…:)
keep on smoking!
Salutarile mele Mircea.AHhh tutunul,o adevarata comoara.
In liceu ai inceput sa fumezi ptr.ca “lumea buna…”,bla ,bla,… Acum,PIPA ptr. ca ….aer aristocratic…bla,bla… Tinere, cred ca tu vrei sa fii cineva si ptr.ca nu esti copii accesoriile lor.Cautati personalitatea ta si fii original!
[...] Mircea Fechet a realizat un eseu despre fumat. [...]
[...] Fechet, detinatorul celui mai bun fotoblog bacauan, a facut un eseu despre fumat. Materialul este super, de fotografii nu mai vorbim. Eu zic ca merita adaugat la [...]
Mi-am adus aminite de fotografiile tale in momentul in care am intrat intr-un magazin dedicat tutunului, dintr-o capitala europeana. Era sa ma apuc sa cumpar un set de pipe si tutun, dar am realizat ca imi voi dezvolta, pe baza senzatiilor create de fotografiile tale, un nou viciu…
Eu cred ca te plictisesti!