Cu ceva vreme în urmă, trăiam condamnat la o curățenie exemplară. Mai ceva ca într-o sală de operație. Asta pentru că orice firmitură scăpată pe jos se transforma aproape instantaneu într-un veritabil mușuroi de furnici. O simbioză perfectă intre Homo Sapiens și Formicoidae Myrmecia Gulosa (sper ca nu am greșit vo’ încrengătura ceva). Iar relația mea cu aceste creaturi, a cunoscut ca orice relație, urcușuri și coborâșuri. La început ele erau sfioase și rușinoase, nu apăreau în amiaza mare, iar eu prietena mea era foarte atentă să nu cadă pe jos vreo fărâmă de ceva, vreo coajă de mezel, sau sa nu-mi curgă borșul din lingura.  Zile și săptămâni au trecut, iar furnicilor le mergea din ce în ce mai bine, sporindu-le numărul. Iar noi ( eu și furnicile) ne înțelegeam din ce în ce mai bine. A urmat apoi perioada în care am început să avem încredere unii în ceilalți. Ele umblau dezbrăcate prin toată casa (chiar și în dormitor au ajuns), iar eu nu ma mai oboseam să le urmăresc. Apoi au urmat  firește, primele disensiuni. Neatent, într-o seară, nevăzându-le la masă, am luat pe talpă vreo 25 27. Ele s-au obrăznicit de tot apoi. Nu mai comunicam. Ne vedeam fiecare de viețile noastre.

Am simțit ca trebuie să acționez cu curaj, și să fac primul pas. Era clar ca nu mai încăpeam toți în aceiași casă. Am cumpărat bunăoară o cutie cu un praf alb, asemănător cu faina, despre care vânzătorul se jurase ca acționează eficient. Voiam să fie scurt și fără durere.  Iar ele  parcă, voiau același lucru, fapt care mi-a ușurat misiunea.

În prima zi, furnicile, mobilizate exemplar (poate și cu asistența tehnică de la vecinu, care suferă de aceiași simbioză), au ieșit încolonate și au devorat toată otrava aruncată de mine prin casă. Ce nu ai putut mânca pe loc, au cărat, așa cum le-au învățat mamele și bunicile lor, spre mușuroi (Dracu știe unde o mai fi și ăla). Nu mi-a mai rămas decât cea de pe tălpi, care-și pierduse probabil din calitate (sau poate invers, era mult mai mortală).

Apoi am trecut prin unul din acele momente când simți că trebuie să te destăinui unui  prieten. Era clar că am nevoie de ajutor. Lucru pe care l-am și făcut, iar după vreo 2-3 zile am primit asistență profesionistă. A venit cineva cu o pompa, și mi-a stropit toată casa. Nu ne-am mai văzut de-atunci.

Deși o sa par lipsit de sensibilitate, trebuie să recunosc că nu le simt încă lipsa. Poate e și vina lor, pentru ca au exagerat. De fapt, amândoi am greșit.

Dar, cine nu trece prin asta…..?