Se spune ca cei mai frumoși ani sunt anii studenției. Lucru pe care pot să-l confirm și eu. Într-o perioada în care tot băcăuanul pleca la Iași sau București, eu  împreună cu Andrei, prietenul meu de-o viață, coleg de clasă dintr-a-ntâia și vecin de scară totodată  am luat drumul Galațiului. Galațiul e la o aruncătură de băț de Bacău, la 180 km, pe care cu trenul îi faci în doar 6 ore și jumătate. “E prost terasamentul”  este replica pe care o auzi la toți călătorii, lucru valabil cu siguranță și-n zilele noastre. Personalul însă avea și părțile lui bune, ca sa fiu obiectiv: puteai fuma în aproape tot trenul, bidonul de vin de acasă se putea consuma fără probleme în vagon împreună cu ceilalți călători,  rațele, curcanii și alte lighioane plimbate dintr-un sat in altul cel mai probabil spre comercializare stăteau foarte liniștite, nedându-și seama că au părăsit cotețul, asta pentru ca nimeni nu știa cu siguranță dacă trenul stă sau merge.

Ajunși în Galați (eu pentru prima dată), ne-am înscris la faultate, am fost admiși evident, și am intrat în rând cu lumea.

Despre anii studenției aș putea scrie pagini întregi. S-au întâmplat atât de multe acolo! Multe dintre persoanele pe care le-am cunoscut atunci  îmi sunt astăzi foarte apropiate. Cel mai bun exemplu este desigur Țuți pe care am cunoscut-o încă din anul întâi,  Dinu, care împreuna cu Andrei mă invita la Mamaia și Tataia la ciorbă, Ronți și lista poate continua…

Orașul era o noutate totală pentru mine. În primul rând e mult mai mare decât Bacăul. Bulevardele largi, casele monument istoric, clădirile frumoase, Universitatea, parfumul teilor, puful cu care se umple orașul vara, combinatul Siderurgic, Dunărea, vapoarele, bazarul de ruși, benzina ieftină traficată din Republica Moldova, vinul de la Niculițel (furnizat de o colegă), internet cafe-ul, Mirc-ul, grevele studențești din anii 2000, căminele din campus, au fost doar o parte dintre  lucrurile ce mi-au invadat viața dintr-o dată.

Conducând spre Galați, nostalgia mă cuprinde încă de la primele înghițituri de aer poluat, cu câțiva kilometri înainte de intrarea în oraș. ” O fi pornită cocseria! ” E o altă vorbă împământenită. Alți fiori simt când ajung pe faleza Dunării, apoi pe Strada Domnească, până la căminele studențești.

Am revăzut de curând orașul. Mi-a plăcut. Mai ales văzut de sus.

• 
• 
• 
• 
• 

Prev

PausePlay

Next